Durerea

“La început am încercat să fiu curajos. Am crezut că pot să trăiesc cu durerea, însă am ajuns într-un moment în care nu mai puteam să fac față. Acum realizez că singura cale de a face față durerii este să fiu deschis și sincer cu echipa medicală. Este singura cale prin care pot ține durerea sub control”.

Vorbele unei persoane diagnosticate cu cancer.


Ce trebuie să știți ?

Nu trebuie să acceptați durerea. Nu toate persoanele diagnosticate cu cancer, se confruntă cu durerea, însă boala poate afecta fiecare persoană într-un mod diferit. Dacă vă confruntați cu durerea, nu trebuie să o acceptați. În majoritatea cazurilor, durerea poate fi atenuată. Pentru început, vrem să știți că durerea poate fi atenuată iar controlul durerii reprezintă o prioritate în tratamentul pentru cancer. Este important să fiți deschis cu medicul oncolog și cu întreaga echipă medicală, astfel încât să vă poată ajuta. Nu așteptați ca durerea să devină de necontrolat. Cea mai bună metoda de a controla durerea este intervenția din timp.

Există nenumărate strategii prin care se poate controla, ameliora sau stopa durerea iar fiecare plan de tratament este individualizat, în funcție de percepția subiectivă a fiecăruia despre durerea pe care o simte.


Ce este durerea?

Teoretic, durerea este descrisă ca și  „o experienţă senzorială şi emoţională asociată cu o leziune tisulară reală sau potenţială, sau descrisă în termenii unei asemenea leziuni”.

O definiţie mai practică ar putea fi următoarea: durerea este ceea ce pacientul descrie, şi nu ceea ce alţii cred că ar putea fi, indiferent de calificarea şi experienţa acestora. Asta înseamnă că două persoane cu același tip de cancer, în același stadiu, urmând același tratament pot  percepe durerea într-un mod diferit, datorită faptului că durerea este o experiență subiectivă.


De ce apare durerea?

Durerea poate să apară ca și consecință a bolii însăși sau poate fi rezultatul tratamentului pentru cancer, incluzând intervenția chirurgicală, radioterapia și chimioterapia. În orice context, pentru majoritatea dintre noi, poate reprezenta o experiență îngrijorătoare. Foarte multe persoane cred că durerea semnifică faptul că boala a evoluat. Durerea nu este întotdeauna asociată cu o creștere a tumorii. O tumoare de dimensiuni mici care pune presiune pe un nerv sau pe măduva spinării, poate să fie foarte dureroasa. În contrast, o tumoare foarte mare localizată altundeva poate să să nu producă deloc durere. Acest lucru se întamplă deoarece cancerul nu are propriul receptor de durere. Aceasta apare cel mai adesea datorită tumorii care apasă un nerv din apropiere. Tocmai din acest motiv, unele persoane se prezintă foarte târziu la medic deoarece în unele cancere, durerea poate să apară foarte târziu.


Cum vă poate afecta durerea și ce trebuie să faceți

Durerea vă poate afecta atât fizic cât și emoțional. Aceasta reprezintă o experiență subiectivă care este simțită în mod diferit de fiecare persoană. Ce este dureros și deranjant pentru cineva, poate să reprezinte o experiență suportabilă și chiar ignorată de către altcineva. De asemenea, ce funcționează pentru altă persoană, s-ar putea să nu funcționeze pentru dumneavoastră. Asta semnifică că fiecare persoană are nevoie de un tratament individualizat. Așadar, este foarte important să vă notați cât mai multe detalii cu privire la durere, astfel să-i permită medicului oncolog să determine cauza durerii și să găsească cea mai potrivită strategie de atenuare a acesteia.

Ce trebuie să vă notați:

Unde apare durerea – într-un singur loc sau în mai multe locuri?

Cum se simte durerea – durere înțepătoare, profundă, surdă, senzație de arsură sau alt mod?

Ce anume va face durerea mai suportabilă – comprese cu apa rece/caldă, schimbarea poziției, masajul?

Cât de des o simțiți – este o durere care vine și pleacă sau este o durere permanentă?

Cum apare? Apare dintr-odată la intensitate maximă sau apare gradat?


Cine mă poate ajuta în cazul în care simt durere?


Ce tip de strategii există pentru controlul durerii?

Strategii farmacologice

În funcție de severitatea durerii, ghidurile de bună practică recomandă analgezice non-opioide (paracetamol, antiinflamatoare și altele), analgezice opioide (codeina, tramadol, morfină) sau altele precum antidepresive, steroizi, anticonvulsivante, corticosteroizi.

Pot deveni dependent de aceste substanțe?

Unele persoane se gândesc că vor deveni dependente de aceste medicamente și le vor refuza. Deseori și familia persoanei își pune această problemă și în unele cazuri încurajează persoana să ,,suporte” durerea și să amâne pe cât posibil următoarea doză. În ciuda intențiilor bune ale familiei, nu este recomandat să refuzați tratamentul deoarece este puțin probabil să provoace dependență. Dacă vă îngrijorați cu privire la dezvoltarea unei dependențe, întrebați-vă dacă ați mai lua medicamentul în cazul în care nu ați mai simți durere. Răspunsul la această întrebare este deseori negativ.

Dar ce puteți spune despre toleranța organismului la aceste substanțe?

Este adevărat că medicamentele provoacă toleranță iar asta determina unele persoane să păstreze medicamentele puternice ,,pentru mai târziu” deoarece le este teamă că organismul lor se va obișnui cu substanța și că nu va mai funcționa în viitor. Acest proces se numește toleranța.

Este falsă concepția că medicamentele nu vor mai funcționa. Medicamentele vor funcționa în continuare însă la o intensitate redusă. Pe măsură ce organismul dumneavoastră se obișnuiește cu o anumită substanță, este necesar să-i comunicați medicului acest lucru, astfel încât să modifice planul de tratament pentru controlul durerii. Însă, multe persoane nu dezvoltă toleranță la opioide.

În unele cazuri, durerea nu poate fi atenuată prin tratament farmacologic. În aceste cazuri, medicii apelează la alte metode precum radiotearapia, neurochirurgia, chirurgia, blocarea nervilor, chimioterapia, chirurgia și altele.


Alte metode prin care puteți controla durerea

Împreună cu tratamentul farmacologic, medicul dumneavoastră vă poate sugera și metode alternative prin care vă puteți ameliora durerea. Unele metode le puteți aplica dumneavoastră iar altele necesită ajutorul unui specialist.

Acupunctura

Acupunctura este o formă alternativă de tratament și implică inserarea unor ace metalice subțiri în anumite părți ale corpului. Din ce în ce mai multe studii investighează potențialul acestei terapii în tratamentul cancerelor. Rezultatele sunt încurajatoare însă depind de stadiul bolii. Acupunctura vă poate ajuta cu starea de greață datorată efectelor adverse ale chimioterapiei. De asemenea, câteva studii arată că ajută și în ameliorarea durerii. Înainte de a apela la această terapie, consultați echipa medicală și asigurați-vă ca este un tratament eficient în forma de cancer cu care vă confruntați.

Biofeedback

Se utilizează aparate prin intermediul cărora veți putea învăța cum să controlați anumite funcții ale corpului precum pulsul, respirația, tensiunea musculară și altele. Aceste funcții ale corpului funcționează automat însă prin controlul lor puteți învăța cum să vă relaxați și să vă atenuați durerea. Biofeedbackul este folosit cu alte metode de reducere a durerii.

Distragerea

Distragerea este o tehnică des folosită și se referă la îndreptarea atenției de la durere către alți stimuli. Poate fi folosită pentru a ameliora durerile de intensitate mică sau poate fi folosită împreună cu tratamentul farmacologic pentru a vă ajuta în fazele de durere acută, precum durerea care poate să apară în primele zile după o intervenția chirurgicală sau după anumite proceduri. Mai mult ca sigur, ați folosit deja această metodă fără să realizați asta. Spre exemplu, v-ați îndreptat atenția spre o emisiune de la televizor, ați ascultat muzică sau ați comunicat cu cineva. Puteți număra, cânta, citi, privi un film sau puteți folosi rugăciunea, meditația sau tehnici de relaxare.

Hipnoza

Prin transa hipnotică se întelege o stare de relaxare în care atenția dumneavoastră este îndreptată către sugestiile hipnoterapeutului. Oamenii descriu starea pe care o au atunci când se află sub hipnoză ca și starea pe care o avem imediat dupa ce ne trezim dimineața. Ochii ne sunt închiși dar suntem conștienți de ce se întamplă în jurul nostru. În această stare de relaxare, oamenii sunt mai sugestibili și mai receptivi iar ca și rezultat, hipnoza poate fi folosită pentru a bloca conștientizarea durerii sau pentru a vă schimba percepția cu privire la senzațiile durerii. Hipnoza se poate realiza atât cu ajutorul unui terapeut psihiatru sau psiholog cât și prin auto-hipnoză.

Tehnici de relaxare

Tehnicile de relaxare reprezintă instrumente eficiente în lupta cu stresul, insomnia, oboseala, anxietatea, furia și vă pot fi foarte utile în ameliorarea durerii care poate să apară în urma intervenției chirurgicale, în urma chimioterapiei, radioterapiei sau a cancerului în sine. Există o varietate largă de exerciții de relaxare dintre care puteți alege unul sau mai multe pe placul dumneavoastră. Câteodată, poate fi greu să vă relaxați dacă vă confruntați cu o durere de intensitate medie spre mare. În aceste cazuri, este recomandat să folosiți strategiile descrise anterior, preponderent cele farmacologice, care vă pot ameliora repede durerea. De asemenea, este posibil ca în timpul unui exercițiu de relaxare să adormiți. Dacă nu doriți să adormiți, așezați-vă pe un scaun tare sau setați o alarmă care să vă atenționeze, înainte să începeți exercițiile. În continuare, vom descrie principalele tehnici de relaxare care vă pot fi de folos în ameliorarea durerii.

Trainingul autogen

Trainingul autogen restabilește balanța dintre activitatea sistemului nervos simpatic (de luptă sau fugă) și cel parasimpatic (responsabil de starea de odihnă și digestie). Traningul autogen are nenumărate beneficii pentru sănătate, deoarece activitatea parasimpatică promovează digestia și tranzitul intestinal, scade tensiunea arterială, reglează pulsul și promovează buna funcționare a sistemului imunitar. Se începe prin a vă imagina că sunteți într-un loc plăcut iar pe urmă atenția vă este îndreptată spre diferite senzații ale corpului, începând de la picioare până la cap. Spre exemplu, cineva și-ar putea imagina o căldură și o greutate relaxantă care pune stăpânire pe brațe, mâini, picioare, plexul solar și altele. Vă vom pune la dispoziție numeroase materiale cu ajutorul cărora veți putea efectua trainingul autogen acasa, la spital, sau în orice locație unde puteți beneficia de 10-15 minute de liniște. Vizitați secțiunea de resurse utile.

Relaxare musculară progresivă

Prin intermediul relaxării musculare progresive veți putea învăța cum să vă reduceți tensiunea în fiecare grupa musculară. Această tehnică este extrem de utilă în reducerea anxietății, tensiunii musculare, durerii și a insomniei. Se începe prin tensionarea și relaxarea degetelor de la picioare și se continuă progresiv până se ajunge la umeri, gât și muchii frunții. Se poate începe și cu muschii frunții și a gâtului, continuând progresiv spre degetele de la picioare.

Imageria și imageria ghidată

Imageria este ca și cum ați visa cu ochii deschiși.Vă închideți ochii și vă creați imagini plăcute care vă ajută să vă relaxați, să vă simțiți mai puțin anxioși și să adormiți. Prin tehnica imageriei, se folosesc toate simțurile – văzul, auzul, pipăit, auz, miros și gust pentru a profita din plin de efectele acesteia. Spre exemplu, v-ați putea imagina că sunteți într-un loc în care v-ați simțit fericit în trecut. Puteți explora această scenă. Ce vedeți? Ce obiecte sunt în jurul dumneavoastră pe care le puteți atinge? Ce sunete auziți? Ce miros simțiți? Există alimente în jurul dumneavoastră? Ce gust simțiți? Explorând această scenă și folosind imageria, puteți observa o reducere a durerii chiar în acel moment sau după ce terminați exercițiul. Imageria vă poate fi extrem de utilă atunci când sunteți nevoit să rămâneți în pat sau când nu puteți părăsi casa. Imageria funcționează mai bine atunci când vă închideți ochii. Pentru început, creați-va o imagine în minte. Spre exemplu, vă puteți imagina că sunteți pe un câmp, într-o dimineață de primăvară. Explorați acest loc folosind toate simțurile enumerate mai sus.

Imageria ghidată este similară cu imageria însă veți fi ghidat de către un terapeut. Nu este neapărat ca terapeutul să fie lângă dumneavoastră. Puteți folosi o înregistrare video prin care terapeutul vă poate ghida. Vă vom pune la dispoziție materiale prin care puteți încerca imageria ghidată.

Meditația

Meditația este o practică care vă poate ajuta să uitați de grijile dumneavoastră și este utilă în reducerea tensiunii arteriale, în reducerea stării de anxietate și în reducerea durerii. Prin meditație vă puteți induce o stare emoțională cu scopul de a o analiza și de a învăța cum să reacționați diferit în acea stare. Există nenumărate forme de meditație, printre care se numără și rugăciunea.

Controlul respirației

Respirația reprezintă nucleul vieții noastre. Râsul și oftatul reprezintă calea naturală a corpului prin care ne determină să respirăm adânc. Din acest motiv ne simțim mai calmi și mai relaxați după aceste experiențe. Anxietatea și stresul ne poate determina să respirăm superficial și repede. Atunci când avem o respirație superficială, cantitatea de oxigen care intra în corpul nostru este mai mică iar acest lucru ne poate determina să ne confruntăm cu simptomele specifice anxietății și atacurilor de panică.

Studiile arată că respirând corect, folosind abdomenul și diafragma, ne putem ,,liniști” sistemul nervos și ne ajută să faceți față stresului. În exercițiile de respirație, plasați-vă o mână pe piept și una pe abdomen. Încercați să inspirați calm și adânc folosind diafragma (muschiul dintre plămâni și abdomen). Țineți-vă respirația pentru 3-4 secunde sau pentru o durată confortabilă pentru dumneavoastră iar apoi expirați calm. În timp ce expirați, abdomenul ar trebui să pună presiune pe mâna dumneavoastră, scopul fiind să obțineți o respirație abdominală. Repetați acești pași de câteva ori iar la sfârșit relaxați-vă. Repetați această formă de respirație până când vă calmați.