Săptămâna 6. Finalizarea tratamentului. Tranziția către Viața Dincolo de Cancer
100%

Experiențele unor persoane diagnosticate cu cancer

,,Faptul că am aflat că sufăr de Limfomul Hodgkins și apoi că am fost nevoită să fac chimioterapie, transplant de celule stem și radioterapie, cu siguranță mi-a captat atenția! Confruntându-mă cu ideea propriei mortalități, am simțit că am de făcut niște alegeri. M-am întrebat dacă îmi doresc să-mi continui viața sub același nivel de stres, care este la un nivel considerabil? Îmi doream oare să-mi hrănesc corpul în continuare cu același regim alimentar, fără să mă gândesc la ce mănânc și cum mă afectează asta? Dintre toate aspectele, fizice, emoționale, mentale și spirituale, care erau lucrurile cele mai importante pentru mine? Și uite așa, am început călătoria spre schimbare. Meditația m-a ajutat să-mi creez un ,,spațiu" pentru vindecare și m-a ajutat să-mi mențin o stare constantă de ambiție pentru asta. M-a ajutat să acord mai multă atenție nevoilor mele spirituale și m-a ținut pe drumul cel bun în această nemaipomenită călătorie spre schimbare. Practicarea acestui stil de viață de ,,aici și acum", fiind mereu conectată cu prezentul și nu cu trecutul sau cu gândul la viitor, m-a ajutat să accept și să ofer iubirea care m-a ținut în picioare în acești 9 ani dificili. Călătoria mea continuă...am învățat atât de multe până acum... și da, viața este cu adevărat frumoasă”.
Ioana
,,Am fost diagnosticat cu cancer de prostată acum 7 ani și jumătate. Locuiam la ferma noastră, la o oră și jumătate de Institutul Oncologic unde făceam tratament, și încercam să împac drumurile lungi la spital cu munca la fermă. De când am terminat cu tratamentul, prioritățile din viața mea s-au schimbat. Chiar dacă locuiesc în continuare aici, am renunțat la munca de la fermă. Am călătorit și am început să-mi petrec mai mult timp cu prietenii mei și cu familia (cu soția mea, cu cei trei copii care sunt căsătoriți și cu cei 2 nepoți ai mei)”.
Florin
Am descoperit că am cancer la sân în Noiembrie, 1995. În același an, mi-a fost înlăturat sânul drept, cu 4 zile înainte de Crăciun. Cancerul s-a extins la ganglionii limfatici așa că a trebuit să fac chimioterapie. Am fost hotărâtă să lupt și să înving această boală, iar până acum, cu ajutorul familiei, am reușit. Trei ani mai târziu, am suferit un infarct miocardic, dar asta nu m-a oprit să-mi continui viața. În Martie 2002, am făcut o operație de reconstrucție a sânului. A fost cel mai bun lucru pe care l-am putut face vreodată. Mi-a redat încrederea în mine. Acum, copiii au plecat de acasă și am rămas doar eu cu soțul meu. Ne-am înscris într-un club de automobiliști și cu fiecare ocazie pe care o avem și când ne permite timpul de la serviciu, facem excursii și încercăm să ne bucurăm la maxim de viață. “
Elisabeta