Săptămâna 4. Imaginea de sine
100%

Experiențele unor persoane diagnosticate cu cancer

Am fost diagnosticată cu cancer la sân acum 23 de ani, la vârsta de 25 de ani. Am făcut o mastectomie parțială urmată de radioterapie. În acea vreme, cele două fiice ale mele aveau 3 și 5 ani așadar nu am avut prea mult timp de a sta și a reflecta asupra situației de atunci, ci am fost împinsă să merg înainte. Îmi ajutam soțul cu munca de la fermă și în fiecare zi aveam grijă de animale. Am avut o reconstrucție a sânului în anul 1985 și sunt foarte mulțumită pentru că am făcut-o deoarece a făcut o diferență în cum mă simt ca și femeie. În 1994, am fost diagnosticată cu cancer la al doilea sân. De această dată am fost supusă unei lumpectomii, urmată de radioterapie și 6 luni de chimioterapie. Am terminat cu chimioterapia înainte cu 12 zile de a împlini 40 de ani, așa că familia și prietenii au organizat o petrecere mare pentru a le sărbători pe ambele. În 1996 am participat pentru 2 zile la un eveniment social organizat pentru femeile diagnosticate cu cancer, în care un grup de femei mergeau cu motocicleta și promovau conștientizarea și prevenția cancerului la sân. În acest an voi împlini 48 de ani. De 10 ani, sunt membra unei fundații pentru femeile diagnosticate cu cancer. Anul trecut m-am decis să încerc ceva nou, așa că m-am apucat de golf. Uite-mă aici, după 23 de ani de când am fost diagnosticată pentru prima oară cu cancer, nu l-am lăsat niciodată să mă oprească sau să mă țină în spate de la orice am vrut să fac și acesta este cel mai bun mod de a-ți trăi viața.
Persoană diagnosticată cu cancer la sân – în remisie de 16 de ani
În acea perioadă în care m-am îmbolnăvit de cancer testicular, eram la lucru și începeam să mă simt tot mai inconfortabil. Testiculele îmi erau foarte umflate așa că am mers la medic care m-a trimis să fac ceva teste și o biopsie. Pe urmă am aflat că pe lângă cancerul testicular, aveam și cancer la colon, așa ca a fost un dublu ghinion. Mi-a fost îndepărtat un testicul și pe urmă am făcut radioterapie dar și chimioterapie și radioterapie pentru cealaltă tumoare – la colon. După operația la colon am făcut chimioterapie. Am discutat mult cu soția mea despre tratament dar niciodată nu am vorbit despre știu eu ce lucruri negative. Pur și simplu vroiam să termin odată cu tratamentul. Tratamentul cu chimioterapie a fost destul de greu de suportat. Am slăbit de la 95 de kg la 74 de kg. M-a dat peste cap rău de tot. Acum am pus pe mine ceva greutate și am 84 de kg. Când te uiți la tine în oglindă și vezi că ai 75 de kg și două pungi [o stomă și o pungă pentru urină], stai și te gândești ,,oare ce mi-am făcut? Ce s-a întâmplat cu mine?” E puțin greu să ai o stare bună atunci când ești nevoit să cari două pungi după tine, așa că viața mea sexuală chiar a fost ultimul lucru pe care l-am avut în minte, ca să vă spun adevărul. Nu mă puteam uita la mine în oglinda, adică mă puteam dar nu îmi placea să fac asta. Odată ce am scăpat de pungile alea, viața mea sexuală și felul în care mă vedeam ca și persoană, aproape a revenit la normal. De când am terminat cu tratamentul, pot face orice-mi doresc, adică pot să ies și să tund iarba dacă vreau și tot felul de lucruri de genul ăsta. Mi-am recăpătat forța și am luat înapoi în greutate. Calitatea vieții mele este acum foarte bună.
Persoană diagnosticată cu cancer testicular, în remisie de 6 luni.