Săptămâna 2. Simptome fiziologice
83%

Stările de greață și vărsăturile

Schimbările pe plan fizic. Câteva persoane care au învins cancerul discută despre simptomele pe care le-au avut.

,,Este îndeajuns să se apropie la 20 de metri de spital și persoanelor începe să li se facă rău și să le fie greață."
Zoltan
Asistent Medical

Starile de greață și vărsăturile

Multe persoane care fac chimioterapie vor resimți stări de greață. În timp ce stările de greață pot fi controlate în mare măsură cu medicație, pentru unele persoane acestea nu vor trece. Dacă și dumneavoastră vă confruntați cu stări de greață, mai jos puteți vedea câteva lucruri pe care le puteți face.

  1. În primul rând (dacă nu ați făcut-o deja), vorbiți cu medicul dumneavoastră și cereți medicație care să vă amelioreze sau stopeze stările de greață.
  2. Terapiile complementare: Există dovezi care arată că acupunctura și ghimbirul pot fi eficiente în reducerea stărilor de greață.
  3. În afara de medicație, puteți folosi strategiile de distragere a atenției, tehnicile de respirație și tehnicile de relaxare incluse mai devreme în acest modul (consultați fișa de lucru ,,Controlul Durerii: Relaxarea”).

Starea de greață anticipatorie

Pentru unele persoane, stările de greață și vărsăturile pot apărea ca și răspuns anticipat la chimioterapie. Asta înseamnă că simpla idee de a face tratament cu chimioterapie poate produce aceeași stare de greață și vomă precum tratamentul în sine. Pentru unele persoane, aceste stări de greață sunt asociate cu anumiți stimuli precum un miros anume, un gust sau o locație specifică. Multor persoane le este dificil până și să se apropie de spital.

Fișa de lucru ,,Stoparea stării de greață anticipatorie și a vărsăturilor” (click pe pagina următoare) vă poate oferi câteva idei pentru a controla starea de greață anticipatorie.